Valeriu Zgonea: Faptul că mai mulți parlamentari din actuala legislatură au fost condamnați arată că justiția funcționează în România

Publicat: 02 11. 2012, 20:12

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a concluzionat, vineri, că justiția funcționează în România dat fiind că au fost condamnați parlamentari din actuala legislatură. Acesta a declarat că speră, astfel, ca viitorul Parlament să fie ”un pic mai curat”.

„În legătură cu faptul că au fost foarte multe condamnări, este un lucru excepţional, înseamnă că justiţia funcţionează în România, înseamnă că ne facem treaba pe acest drum pe care l-am luat de combaterea corupţiei, să avem o strategie naţională, înseamnă că Parlamentul a înţeles şi sper că viitorul Parlament să fie un pic mai curat decât actualul Parlament”, a spus Zgonea.

Acesta a vorbit și despre modul în care sunt afectați unii parlamentari când colegii de partid sunt acuzați.

„Ne afectează pe toţi, şi pe mine mă afectează când dumneavoastră mă întrebaţi tot timpul de colegi de-ai mei care sunt incompatibili sau în conflict de interese pentru că încă nu este clarificat ce facem cu un deputat sau senator care este în conflict de interese. La incompatibilitate este clar: a fost declarat incompatibil definitiv şi irevocabil de instanţă, am luat act, a fost în plenul Camerei şi dinstinsul coleg nu mai este în Parlament”, a adăugat Zgonea.

Întrebat în legătură cu faptul că 20 de parlamentari sunt în conflict de interese şi şi-au depus din nou candidatura, Zgonea a spus că există prezumţia de nevinovăţie, iar conflictul de interese se judecă în instanţă.

„Până când decizia instanţei nu este una definitivă şi irevocabilă, din punctul meu de vedere, ei nu au pierderi de drepturi şi libertăţi. Niciun Parlament din lume nu poate să îngrădească drepturile şi libertăţile niciunui cetăţean”, a adăugat Zgonea.