Valeriu Zgonea: Dan Diaconescu a susținut abuziv conferințe în Parlament

Publicat: 25 01. 2013, 10:54

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat joi seară, că nu va mai fi de acord ca Dan Diaconescu să susțină conferințe de presă la Palatul Parlamentului, fiind deranjat că patronul OTV a susținut două conferințe, în această săptămână, la grupul PPDD, deși nu este nici președinte și nici vicepreședinte al partidului.

„Din păcate, preşedintele Partidului Poporului nu şi-a exprimat un punct de vedere în legătură cu grupul parlamentar ci o opinie privată. Dan Diaconescu nu e preşedintele PPDD, el nu avea dreptul să facă această conferinţă de presă şi e un abuz al PPDD. În prima şedinţă voi discuta această chestiune şi voi analiza mâine, cu Secretariatul General cum a fost posibilă această chestiune”, a declarat Zgonea, la România TV.

Acesta a precizat că PPDD nu a anunțat cineva va ține conferința, deși erau obligatoriu.

„Eu un abuz pe care Dan Diaconescu l-a făcut. Dacă era preşedinte îi permiteam acest lucru, dacă era vicepreşedintele, la fel. Dar domnia sa a abuzat, a intrat în Parlamentul României, după care grupul politic a închiriat sala pentru conferinţă de presă neanunţând cine va ţine conferinţa de presă. Erau obligaţi să anunţe”, a mai spu Valeriu Zgonea.