Valeriu Zgonea are zilele numărate în fruntea Camerei Depuților. Când doresc social democrații să numească un nou președinte

Publicat: 07 06. 2016, 13:02
Foto: adevarul.ro

După câștigarea alegerilor locale, social democrații își îndreaptă atenția spre alte probleme, una dintre ele fiind situația lui Valeriu Zgonea. Membrii partidului își doresc schimbarea acestuia din funcția de Președinte al Camerei Deputaților.

Cu toate că colegii lui de partid doresc schimbarea sa din funcție, Valeriu Zgonea nu se dă bătut și este hotărât să lupte pentru poziția sa de președinte al Camerei Deputaților, acesta lucrând deja la o strategie de atac prin care să rămână în funcție.

Înainte de campania electorală, președintele PSD Liviu Dragnea declara că dorește tranșarea diferendului cu Valeriu Zgonea, acesta preconizând data de 7 iunie pentru soluționareaacestui caz.

"Este campanie electorală, colegii deputaţi sunt în teritoriu. Ca să putem declanşa procedura de revocare ne trebuie, în mod aritmetic, un număr suficient (de parlamentari – n.r.). Totuşi, nu crapă Parlamentul dacă mai stă acolo (Valeriu Zgonea – n.r.) până pe 7 iunie. Pe 7 iunie suntem pregătiţi să îndeplinim procedurile de revocare", a declarat Dragnea.

Ultima încercare de debarcare a lui Zgonea din fruntea Camerei Deputaților nu a avut succes. Acțiunea de convocarea a conducerii celor douăcamere nu a avut efectul scontat, lipsa de cvorum fiind principala piedică a socialdemocraților. Dacă cvorumul ar fi fost întrunit , atunci procedura permitea pierderea funcției fără ca să fie nevoie de vot în plen.Datăfiind eșuarea primei opțiuni, liderilor pPSD le rămâne de parcurs calea mai lungă, noteazăstiripesurse.ro

Biroul Permanent al Camerei va lua astăzi în discuție modificările aduse de cătrecomisia parlamentară de regulament iar apoi, aceștia le vor introduce pe ordinea de zi a plenului de mâine.

Dacă totul va merge conform planului, votul pentru președintele Camerei va fi dat săptămâna viitoare, susțin unele surse parlamentare.

Debarcarea lui Zgonea este pusă sub semnul întrebării, având in vedere situația parlamentarilor PSD, 151 dintre ei candidând la acest scrutin, fie pentru o primărie, fie pentru un consiliu județean.În cazul în care o bună parte din acești parlamentari vor parasi fotoliiledin Parlament pentru cele de primari, atunci votul pentru revocarea președintelui ar putea fi afectată.