Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a votat, duminică dimineață, la Craiova, spunând că și-a exprimat opțiunea electorală pentru un ”președinte mediator, care să îi unească pe români”, relatează Mediafax.
Valeriu Zgonea a votat la ora 09:00, la Secţia de votare nr. 166 din cartierul Lăpuş din Craiova.
„Am votat astăzi pentru sfârşitul unui ciclu de zece ani de dezbinări, ură şi scandaluri, pentru un preşedinte care să ne unească, pentru un preşedinte care să fie mediator, care să fie capabil ca noi toţi, indiferent de clasa politică, să ne aducă la aceeaşi masă, să ne împingă pe toţi înainte ca popor, ca ţară, fără să fie certat cu cetăţenii sau cu instituţiile statului. Am votat pentru un preşedinte care să mă reprezinte cu cinste şi cu onoare la Bruxelles, la Washington sau în orice capitală a Europei sau unui stat euroatlantic care să ne asigure un spaţiu de securitate, de prosperitate pentru mine, pentru prietenii mei şi pentru familiile lor şi pentru cetăţenii României”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor.
El a îndemnat românii să iasă la vot și să voteze ”pentru bunăstare și pentru o ţară cu adevărat europeană”.