Valeriu Stoica: Unii membri PDL au înghițit cu noduri decizia numirii lui Răzvan Ungureanu, însă important e că au acceptat-o

Publicat: 24 02. 2012, 22:11

Vicepreședintele PDL Valeriu Stoica a declarat, vineri, la emisiunea, „Sub semnul întrebării”, difuzată de B1 TV, că deși unii membri PDL au „înghițit cu noduri” numirea lui Răzvan Ungureanu în funcția de premier, au acceptat în cele din urmă această decizie.

Eu știu că în PDL uneori asemenea soluții se înghit cu noduri, dar ceea ce e important e că oamenii din PDL, cu toate nodurile pe care le au când înghit o asemenea soluție, au acceptat-o. (…) Poate că unii au avut propriile lor viziuni despre cariera lor, despre posibilitatea lor de a deveni prim miniștri, dar ceea ce este important este că tot partidul a acceptat această soluție, unii cu toată convingerea, alții, chiar dacă nu au fost foarte convinși, au înțeles că este necesar și cu toate nodurile, au acceptat soluția”, a spus Valeriu Stoica.

Întrebat cum se explică susținerea lui Răzvan Ungureanu de către PDL, având în vedere că acesta nu este membru de partid, Valeriu Stoica a declarat:

Deși nu este membru al partidului nostru, Răzvan Ungureanu, de când a intrat în politică, și-a afirmat opțiunile de centru dreapta, crede în valorile de centru dreapta, un cunosc niciun moment de ezitare din partea lui Răzvan Ungureau din momentul în care a intrat în politică și după aceea când a îndeplinit și alte funcții în afara politicii…în care să fi avut alte opțiuni. Din acest punct de vedere există o legătură firească între programul PDL și opțiunea pe care o are Răzvan Ungureanu. Cred că mi se pare mai importană o asemenea legătură decât o simplă afiliere de partid”, a declarat politicianul.

Valeriu Stoica, despre numirea lui Răzvan Ungureanu în funcția de premier

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />