Valentin Popa: Am demisionat pentru că solicitarea UDMR e inacceptabilă, e centrată pe sfera politicului și pe profesor, nu pe elev. Nu pot să pun în pericol stabilitatea guvernamentală (VIDEO)
Valentin Popa a declarat, în exclusivitate pentru B1 TV, că a decis să demisioneze pentru că nu poate da curs solicitării UDMR.
”UDMR a solicitat introducerea unei Ordonanțe, coaliția a susținut această solicitare, eu am lăsat-o să-și parcurgă traseul, dar am declarat că eu nu semnez și că îmi dau demisia dacă această OUG își urmează cursul.
E vorba de Ordonanța 9, care stabilește că orele de limba română, 4 ore pe săptămână la clasele de limba minorităților naționale, sunt desfășurate, începând cu intrarea în vigoare a Ordonanței, de către profesorii de specialitate. UDMR vrea revenirea la stadiul anterior, care prevedea că aceste ore sunt în monopolul învățătorilor care predau în limbile minorităților naționale.
Am demisionat pentru că solicitarea UDMR e inacceptabilă. Eu țin mult la acest articol (pe care UDMR îl vrea abrogat) pentru că e în interesul copiilor. Cererea UDMR e centrată pe sfera politicului și pe profesor, nu pe elev. Copiii trebuie să învețe bine română, ca să aibă șansa să muncească și să trăiască în România”, a declarat Valentin Popa, pentru B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Popa a mai spus că ”nu pot să pun în pericol stabilitatea guvernamentală, majoritatea parlamentară” și că și-a delegat dreptul de semnătură secretarului de statIrina Elisabeta Kovacs ”să rezolve ce e de rezolvat”.
Acesta a insistat că nu a luat hotărârea la presiunea cuiva și că Dragnea nu i-a cerut demisia.
Valentin Popa a demisionat din funcția de ministru al Educației după scandalul declanșat de UDMR, în timpul căruia Kelemen Hunor a anunțat căformațiunea sa suspendă colaborarea cu PSD până când această problemă nu e rezolvată. (Detalii AICI)