Va mai putea candida Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din acest an? Explicația dată de fostul judecător al CCR, Tudorel Toader (VIDEO)
Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost întrebat în emisiunea Bună, România!, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, pe B1 TV, dacă va mai putea sau nu candida Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din acest an, având în vedere 2 lucruri, și anume, precedentul cu Diana Șoșoacă și a doua situație, s-a anulat un tur al alegerilor pentru că Georgescu a încălcat niște lucruri.
„În mod normal, Curtea ar trebui să verifice dacă se confirmă încălcările acelea care au dus la anularea alegerilor”
“Nu, nu, nu. Suntem în registre diferite. Doamna Șoșoacă a fost scoasă din cursa electorală prin admiterea contestației unuia dintre contracandidați, cu motivele pe care le știm, în cazul domnului Georgescu, Curtea n-a făcut referire explicită la dânsul. Curtea a spus că ce a primit de la CSAT, desecretizat, a încălcat, a perturbat voința alegătorului.
Sunt sigur că o contestație la candidatura domnului Georgescu va exista. Dar, în mod normal, Curtea ar trebui să verifice dacă se confirmă încălcările acelea care au dus la anularea alegerilor și dacă nu se confirmă, normal, cred eu, că ar trebui să-i permită să candideze mai departe”, a răspuns Tudorel Toader.