Va ajunge președintele României șeful C.E? Eugen Tomac: „Este o intoxicare această informație apărută în presă și dezbătută cu interes politic, evident, al PNL. Iohannis n-a reușit un lucru elementar” (VIDEO)
În PNL și în coaliție se discută despre o eventuală plecare a lui Klaus Iohannis la președinția Consiliului European, începând din 1 iulie, în contextul în care actualul lider, Charles Michel, a anunțat că va candida la europarlamentare și va renunța la această funcție dacă va fi ales. Europarlamentarul Eugen Tomac, președinte PMP, a avut o intervenție în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Irina Petraru, unde a comentat acest subiect.
„Este o intoxicare această informație”
Eugen Tomac este de părere că „este o intoxicare” această informație apărută în presă și dezbătută cu interes politic al PNL-ului.
“Sunt două aspecte. În primul rând, nu este o știre, este o intoxicare această informație apărută în presă și dezbătută cu interes politic, evident, al PNL. Această funcție este o funcție extrem de importantă la nivel european și se negociază între statele membre ale Uniunii Europene.
Nu este o funcție onorifică, este o funcție de reprezentare politică extrem de importantă și oricine poate consulta declarațiile actualului președinte al Consiliului European, fostul premier al Belgiei, Charles Michel, care spune că va deține această funcție cel puțin până pe 16 iulie. Ori între 9 iunie,
când vor avea loc alegerile europarlamentare, 16 iulie, avem la dispoziție o lună de zile în care liderii europeni vor negocia, pe baza algoritmului politic pe care se va crea viitoarea majoritate parlamentară la Bruxelles, cum se împart aceste funcții”, a spus președintele PMP.
„Este un scenariu nerealist pe care încearcă PNL-ul să-l arunce pe piață”
Eugen Tomac spune că Iohannis nu a reușit un lucru elementar, și anume, în ultimii doi să impună pe ordinea de zi a Consiliului European „chestiunea Schengen”.
„Nu văd în nicio ecuație, vreo șansă cât de mică sau mare să o aibă președintele Iohannis pentru această poziție extrem de importantă, pentru că familia politică PPE o susține în continuare pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei și ăsta va fi obiectivul principal pentru PPE, restul pozițiilor rămân negociabile. De aceea cred că este prea devreme și este un scenariu nerealist pe care îl încearcă PNL-ul să-l arunce pe piață, cu scopul de a-l face mai mare decât este pe președintele Iohannis, care n-a reușit un lucru elementar: să impună în ultimii 2 ani de zile, pe ordinea de zi a Consiliului European, deci a instituției pe care, teoretic, PNL-ul crede că o poate conduce, chestiunea Schengen.
Acest subiect, în schimb, a fost impus de două ori, în 2011 și în 2012, de fostul președinte Traian Băsescu. Deci asta este pura realitate și, evident, că este o non-știre, ceea ce încearcă să prezinte PNL-ul drept scenariu”, a mai explicat Eugen Tomac.
„Aceste patru mari funcții se negociază între statele membre”
Președintele PMP a ținut să precizeze faptul că cele patru mari funcții se negociază între statele membre, plecând și de la majoritatea care se va crea în Parlament, în funcție de rezultatele alegerilor europarlamentare.
„Președintele Consiliului European poate fi ales în același timp cu președintele viitor al Comisiei Europene, așa cum s-a procedat până acum.
În vara anului acesta poate fi simultan, având în vedere că e o situație excepțională, când președintele Consiliului European își depune mandatul pentru că vrea să obțină o altă poziție politică și această funcție face parte din pachetul de negociere a celor 4 mari funcții europene: președinte de Comisie Europeană, președinte de Consiliu European, președinte al Parlamentului European și președintele Băncii Central Europene. Deci aceste 4 mari funcții se negociază între statele membre, plecând și de la majoritatea care se va crea în Parlament, în funcție de rezultatele alegerilor europarlamentare. Deci îmi este foarte greu să cred că în orice scenariu, cât de optimist ar fi el, există vreo șansă reală pentru ca președintele Iohannis să obțină una dintre cele 4 mari funcții importante în Uniunea Europeană”, a mai precizat europarlamentarul PMP.