Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu (USR-PLUS), vine cu explicații după ce a anunțat că va tăia bursele elevilor din sector, pentru că acestea au fost acordate din motive electorale și nu ar fi justificate din punct de vedere al performaței. Într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii „Se întâmplă acum”, edilul Sectorului 2 a declarat că este vorba despre o „echilibrare a grilelor burselor”, precizând că valoarea unor burse a fost majorată, în timp ce altele au scăzut pentru a fi echilibrate ”niște inechități majore”.
”Eu n-am zis niciodată că am tăiat bursele. În fapt, am crescut bugetul de burse prevăzut de vechea administrație de la 37,7 milioane de lei în acest an, la 43,7 milioane de lei, în așa fel încât să acomodăm burse pentru toți elevii. Peste 19.000 de elevi din Sectorul 2 vor lua burse. Ce s-a întâmplat a fost să echilibrăm puțin grilele burselor, respectiv, am crescut bursele de performanță pentru cei foarte, foarte buni, care au luat locul I, II sau III la olimpiadele naționale. Am păstrat cuantumul burselor pentru cei cu nota 10 și peste 9,50. Am crescut bursele pentru cei foarte săraci care au un venit pe cap de familie sub jumătate din salariul minim. Le-am crescut cu 50 de lei. (…) Majoritatea burselor au fost modificate în plus, există și două categorii de burse pentru care am modificat în minus, categoriile între 8,50 și 9, unde, în loc de 100 de lei se dau 75 de lei, și între 9 și 9,50, unde în loc de 200 de lei se dau 150 de lei, dar asta am făcut-o pentru a echilibra niște inechități majore. Una dintre inechitățile majore era că dacă un copil sărac învăța bine și ar fi luat bursă de merit, i se tăia din bursa de merit 150 de lei”, a declarat Radu Mihaiu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Anterior primarul anunțase într-o postare pe Faceboook că după lce și-a preluat mandatul a ”luat la puricat toate bugetele din subordinea primărie” iar de câteva săptămâni se lucrează la balansarea bugetelor.
”În aceste calcule intră și bursele. Și acestea au fost în regim de campanie. Față de anul școlar 2017-2018 când 12.000 elevi au primit o formă sau alta de bursă, în anii cu alegeri peste 20.000 elevi au primit de la fosta administrație o mică stimulare. Susțin cu tărie investițiile în educație, dar modul de atribuire a acestor bani nu a avut nici raționamente de performanță, nici un scop educațional clar definit. Au fost pur electorale și asta se vede cu ochiul liber din numărul de beneficiari care s-a dublat brusc în anul alegerilor locale și mai ales din modul de distribuire a acestor fonduri”, a precizat Radu Mihaiu.