USR susține că PSD și PNL au mințit: Accizele la combustibili cresc de la 1 ianuarie 2023, nu scad

Publicat: 30 12. 2022, 14:30
Foto: Pixabay

Noul an va aduce prețuri mai mari la benzină și motorină, după ce Guvernul a decis să nu mai acorde măsura compensării cu 50 de bani.

În plus, Guvernul refuză să aplice scăderea accizelor la combustibili, în ciuda legii care a fost publicată în urmă cu 10 zile și care ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2023, se arată într-un mesaj transmis vineri de USR, potrivit hotnews.ro.

USR acuză Guvernul că a mințit în ceea ce privește accizele la combustibili

„Tipic actualilor conducători PSD-PNL să îşi bată joc de români. După ce, o dată la 3 luni, ne-au amăgit cu cei 50 de bani la pompă, de la 1 ianuarie nu îi vor mai da. E prea mult pentru ei, au nevoie de bani în plus pentru bugetul specialilor. Ne-au mințit și că scad acciza de la 1 ianuarie și că românii nu vor suferi.

Acum, în prag de an nou, vin şi ne spun: țeapă! De fapt, cresc accizele! În plus, acum 2 zile au introdus, peste noapte și fără nicio consultare o nouă «taxă de solidaritate» pe veniturile excepționale ale producătorilor de țiței. Așa că, din ianuarie, să ne așteptăm la noi scumpiri ale prețului din cauza politicilor păguboase ale Guvernului!

Solidaritate cu ei înșiși, nu cu românii. Asta în condițiile în care cotațiile internaționale ale barilului de petrol s-au mai calmat și trebuia să ne așteptăm la o calmare a prețului carburantului la pompă. Dar ca la noi la nimeni! Atâta timp cât un sprijin pentru oameni este la mâna şi pixul PSD și PNL nimic bun nu poate veni”, a declarat vineri Cristina Prună, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților.

Valorile minime pentru accizele la combustibili sunt stabilite la nivelul Uniunii Europene, dar guvernanții puteau negocia o derogare, care nu ar fi fost imposibil de obținut în actualul context al crizei energetice.

„Românii sunt iar abandonați de un guvern incapabil să le înțeleagă nevoile și să îi protejeze la nivelul UE. Premierul și ministrul finanțelor să dea socoteală de ce abandonează interesele românilor. Ministrul Finanțelor ar fi putut încerca să impună și să justifice valori mai mici ale accizelor, mai ales că, după pandemie, vedem o mare flexibilitate a UE pentru derogări de la propriile reguli. Explicațiile oferite dinspre ministerul condus de Adrian Câciu par a veni de la funcționari zeloși în aplicarea regulii europene. Viziunea politică a ministrului și Guvernului lipsește. Pentru că nu au, pentru că sunt incompetenți și rău-intenționați”, a precizat Anca Dragu, senator USR și fost ministru al Finanțelor.