USR anunţă că va semna acordul propus de Iohannis și vrea o reformă constituțională mai amplă, care să includă și depolitizarea CCR
USR a anunțat că va semna Pactul Politic pentru o Românie Europeană, propus de președintele Klaus Iohannis, menit să anuleze modificările făcute de PSD, ALDE şi UDMR legislaţiei din justiţie. (DetaliI AICI)
De altfel, amintește Uniunea, ea a depus deja în Parlament proiecte de lege care transpun recomandările Comisiei de la Veneţia în Legile Justiţiei, iar acestea pot fi adoptate în perioada următoare, dacă există un acord politic, „astfel încât sistemul de justiţie să îşi recapete stabilitatea, iar România să îşi recupereze credibilitatea”.
”USR susţine, de asemenea, o reformă constituţională care să cuprindă întrebările de la referendumul pentru justiţie al preşedintelui Iohannis, dar şi iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”, care a fost semnată de peste un milion de cetăţeni. De altfel, USR militează pentru o reformă constituţională mai amplă, care să includă de exemplu depolitizarea CCR, o instituţie cu rol fundamental în statul român, care şi-a abandonat misiunea de a apăra legea, sub presiunile PSD-ALDE”, a mai transmis formațiunea, într-un comunicat.
Președintele USR, Dan Barna, a susținut că justiția rămâne în continuare prioritatea zero a României: ”USR îşi păstrează consecvenţa din ultimii 3 ani de zile în care a luptat în Parlament şi în stradă pentru a împiedica subminarea independenţei justiţiei de către coaliţia toxică de la guvernare şi va semna acordul propus de preşedintele Iohannis. Justiţia rămâne în continuare prioritatea zero a ţării noastre, pentru a ne asigura că România rămâne pe parcursul european”.