USR Sector 1 a stabilit, în urma unor alegeri interne, candidații pentru Primărie și pentru Consiliul local. Astfel, Clotilde Armand va candida din partea USR pentru Primăria Sectorului 1, ceea ce nu este o catastrofă, susține Alex Tocilescu, fost membru al Uniunii. Adevărata tristețe, consideră el, se află pe lista consilierilor.
Potrivit lui Tocilescu, printre cei care vor să fie consilieri locali în Sectorul 1 se numără:
„- Un nene din consiliul actual, care se laudă în prezentarea lui că nu a semnat o hârtie și că a anulat o inițiativă;
– Clotilde, iarăși;
– Un băiat care nu s-a remarcat intern decât prin faptul că a zis că cine nu-i cu Clotilde e împotriva ei;
– Un fost general DIE sau așa ceva, bun la depus plângeri împotriva colegilor care critică conducerea;
– O madam care plănuiește ca pentru apa caldă menajeră să folosim apă termală;
– O tipă care e tristă că n-a luat-o Clotilde în stafful ei de la Bruxelles, după cât căcat a aruncat în adversarii duamnei;
– Un tip pe care nu-l știu;
– O madamă necunoscută;
– O altă tipă pe care n-o știu;
– O consilieră locală care în acel un an și ceva cât am fost în partid a făcut umbră pământului degeaba”.
În opinia lui Tocilescu, „oamenii ăștia dintre care mulți o să ne reprezinte în Consiliul Local nu-s rău-intenționați, ci doar proști”, dar „cam asta se întâmplă când liderul acaparează o filială și aduce oameni cu autocarul la votul intern. Ce să mai zic, Dumnezeu cu mila”.
Totuși, Alex Tocilescu vede o parte bună: membrul USR care e totodată și membru fondator al Coaliției pentru Familie n-a adunat suficiente voturi pentru a putea candida.
Tocilescu mai susține că, din păcate, au rămas în afara listei de candidați oameni care chiar sunt valoroși: „Ce au ei în comun? În principiu, că gândesc cu capul lor și că n-o pupă în cur pe madame. Ori USR S1 se pare că n-are nevoie de oameni din ăștia – așa că a ales să fie reprezentat de niște lingăi care, din interacțiunile mele cu ei, n-ar fi buni nici măcar de administratori de bloc”.