USR: PSD blochează în Parlament achiziția rachetelor Patriot. Securitatea națională nu e un joc politicianist / PNL: Orice întârziere ne face să părem neserioși
Coaliția PSD-ALDE încearcă să blocheze în Parlament legea de achiziție a primului sistem de rachete Patriot, periclitând astfel parteneriatul strategic cu Statele Unite, avertizează USR, printr-un comunicat.
Uniunea susține că la ședința Comisiei de Apărare din Senat de miercuri nu a venit nici măcar unul dintre senatorii PSD sau ALDE, deși se știa că pe ordinea de zi este proiectul care prevede achizița sistemului Patriot. Pentru că ei au lipsit, ședința nu a mai avut cvorum, așa că legea nu a mai putut fi dezbătută.
”PSD-ul și aliații lor aduc România într-o situație fără precedent. Dacă această lege de achiziție a rachetelor Patriot nu va fi adoptată, România nu va reuși să cheltuie cei 2% din PIB pe care s-a angajat în fața partenerilor internaționali că îi va investi în apărare, iar seriozitatea țării noastre în interiorul NATO va fi afectată. Sper totuși că domnul Dragnea, care sunt sigur că a luat această decizie, se va răzgândi, iar legea va fi discutată cel târziu săptămâna viitoare în Comisia de apărare din Senat. Atât domnul Dragnea, cât și aliații domniei sale, ar trebui să înțeleagă că securitatea națională nu este un joc politicianist și nu poate da foc la țară doar pentru a-și salva propria piele”, a declarat senatorul USR Nicu Fălcoi, membru în Comisia de Apărare a Senatului.
USR mai atrage atenția că PSD-ALDE au cheltuit mare parte din bugetul Apărării pe salarii și pensii, deci pe măsuri populiste, nu pe înzestrarea Armatei.
Nerespectarea angajamentelor luate de țara noastră nu poate decât să dăuneze reputației României, într-un context geopolitic sensibil, mai avertizeză USR.
O poziție similară a avut-o și senatorul PNL Iulian Dumitrescu, președintele Comisiei pentru Apărare.
"Am constatat cu ingrijorare ca reprezentantii PSD si ALDE nu au venit astazi la sedinta la care trebuia sa avizam proiectul de lege privind achizitionarea sistemelor de rachete Patriot. Nu am avut cvorum si nu am putut sa luam decizii. Intarzierea achizitiei pune in pericol angajamentele pe care Romania si le-a luat fata de partenerii din Alianta Nord-Atlantica. Suntem la jumatatea lunii noiembrie, cum vom mai reusi sa chetuim 2% din PIB pentru aparare, asa cum ne-am angajat? Orice intarziere a deciziei pune Romania intr-o situatie delicata, parem neseriosi", a declarat Dumitrescu, citat de HotNews.