USR, proiect de lege după scandalul de pe piața imobiliară. Victor Ilie: Este un sector important al economiei, dar el trebuie să funcționeze și cu garanții pentru cetățeni (VIDEO)
Piața imobiliară este un sector important al economiei, dar el trebuie să funcționeze și cu garanții pentru cetățeni, a afirmat deputatul USR Victor Ilie, miercuri, în cadrul unor declarații de presă la Parlament.
Victor Ilie, detalii despre proiectul USR pentru piața imobiliară
Victor Ilie a prezentat cele „trei idei de bază” din proiect.
„Proiectul cuprinde trei idei de bază, și anume prima, protecție pentru cetățenii care cumpără astfel de apartamente, care nu sunt finalizate, este că promisiunile bilaterale de vânzare-cumpărare sau antecontractele, sau cum s-or numi ele, vor fi înregistrate în cartea funciară. Momentan Codul civil prevede această posibilitate, dar de obicei dezvoltatorii pentru ușurința și flexibilitatea lor conving cumpărătorii să nu le înscrie în cartea funciară. De acum încolo, ele vor fi obligatoriu notate în cartea funciară pentru protecția cumpărătorilor”, a declarat Victor Ilie.
„Al doilea punct din acest proiect de lege este că vom limita la 15% avansul pe care cumpărătorii îl pot plăti pentru achiziționarea acestor apartamente care urmează să fie construite și banii se vor duce într-un cont care va fi folosit doar pentru construirea acelor apartamente, blocuri, case ș.a.m.d.”, a continuat deputatul USR.
„Cea de-a treia măsură pe care o propunem, dacă totuși părțile doresc, și încurajăm libertatea contractuală, dacă părțile doresc să plătească un avans mai mare de 15%, atunci dezvoltatorul este obligat să încheie o asigurare care să asigure promitentul cumpărător de restituirea sumei în cazul în care blocul nu se finalizează, nu obține autorizație (…) sau compania intră în faliment, cum este cazul Nordis”, a adăugat el.
Victor Ilie: Sectorul trebuie să funcționeze și cu garanții pentru cetățeni
„Acestea sunt cele trei măsuri prin care noi dorim și venim în întâmpinarea unui fenomen care de-a lungul timpului a fost ajutat și a beneficiat de taxe reduse, cum ar fi TVA de 5%, acum de 9%, de programul Prima Casă ș.a.m.d. Este un sector important al economiei, dar el trebuie să funcționeze și cu garanții pentru cetățeni, care să nu își mai riște economiile de-o viață sau, eu știu, chiar credite, să facă credite la bănci pe 30 de ani și apoi să nu primească nimic”, a mai spus Victor Ilie.