USR-PLUS, gata să voteze inclusiv moțiunea de cenzură a PSD anti-Cîțu: „E terminat ca premier”

Publicat: 28 09. 2021, 20:28
Actualizat: 28 09. 2021, 20:54
Dacian Cioloș, în platoul B1 TV, septembrie 2021

Dacian Cioloș a declarat pentru B1 TV, în emisiunea „Actualitatea”, moderată de către Tudor Mușat, faptul că USR-PLUS va vota orice moțiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Cîțu.

„Votăm orice moțiune care poate să scurteze această agonie a premierului Cîțu, care este terminat ca premier. El se comportă ca și cum ar avea majoritate în Parlament, pune condiții. Îi reamintesc că nu a câștigat alegerile, care să-i permită să invită partide la guvernare.

(…) Noi vrem să rezolvăm problema asta cât mai repede. Problema putea fi rezolvată dacă PSD și PNL nu făceau acest joc în Parlament, în birourile permanente. S-au asociat pentru a amâna această moțiune. Problema putea fi rezolvată de câteva săptămâni. Totul s-a învârtit în ultimele săptămâni în jurul congresului PNL”, a declarat Cioloș.

Florin Cîțu, făcut praf de către Dacian Cioloș

De asemenea, Cioloș a lansat o nouă rafală de acuzații la adresa lui Cîțu, principalul vinovat pentru prăbușirea coaliției.

„Campania de vaccinare a dus-o în gard, cu PNDL-ul și-a cumpărat funcția din partid, iar PNRR-ul l-a semnat pe munca altuia, în special pe a lui Ghinea”, a mai transmis Cioloș.

Singura variantă în care USR-PLUS nu va vota moțiunea AUR sau PSD va fi aceea în care Cîțu va face pasul înapoi.

„Există o posibilitate să nu votăm moțiunea. PNL să retragă sprijinul politic al lui Cîțu și să propună un premier care să formeze o coaliție și să aibă încrederea partenerilor”, a mai dezvăluit Cioloș.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.