USR PLUS depune cel târziu luni moțiunea împotriva lui Florin Cîțu. Dan Barna: Dacă nu trece, miniștrii USR PLUS își dau demisia

USR PLUS depune cel târziu luni moțiunea împotriva lui Florin Cîțu. Dan Barna: Dacă nu trece, miniștrii USR PLUS își dau demisia
Foto: Inquam Photos / George Călin

Dan Barna, colider USR PLUS, a anunțat că dacă moțiunea de cenzură nu va trece, atunci miniștrii USR PLUS își vor da demisia din Guvern.

Formațiunea, împreună cu partidul AUR, ar urma să depună moțiunea în Parlament cel mai târziu luni seară, în cazul în care PNL nu va accepta să-l retragă pe Florin Cîțu și să propună un nou premier.

Joi seară, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că dacă USR PLUS și AUR chiar vor depune moțiunea de cenzură, atunci și parlamentarii social-democrați o vor vota.

Planurile USR PLUS după criza generată de demiterea lui Stelian Ion de către Florin Cîțu

Biroul Politic al USR PLUS s-a reunit joi, discuțiile fiind axate pe adunarea numărului necesar de semnături precum și pe termenul de depunere a moțiunii.

„Să vedem câți semnează și de unde luăm semnăturile. Luni este termenul maxim care a fost stabilit pentru depunerea moțiunii. Este posibil să o depunem chiar mâine, dar nu înainte de ședința de coaliție”, au declarat sursele G4Media.

Planul USR PLUS e de a discuta/negocia „om cu om”, „cu orice parlamentar”, pentru adunarea numărului necesar de voturi.

Ulterior, la Digi24, Dan Barna a declarat că dacă moțiunea de cenzură nu va trece în Parlament, „toți miniștrii USR PLUS își vor da demisia”.

În paralel, la România TV, Marcel Ciolacu declara: „Vă spun aici în premieră. Să depună USR și AUR moțiunea, iar PSD votează și pică guvernul. Să semneze ei împreună moțiunea să o depună în Parlament și toți colegii mei, 157, vor vota”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`