USR organizează luni o consultare publică pe tema "Fără penali în funcțiile publice", în urma căreia își propune să introducă în legislație o serie de interdicții astfel încât persoanele condamnate penal să nu poată ocupa funcții publice alese sau numite, anunță News.ro.
Consultarea publica va avea loc, luni, incepand cu ora 14:00, la Parlament.
"Scopul acestui eveniment este evaluarea opţiunilor juridice pentru a transforma în lege noul punct 8 din Proclamaţia de la Timişoara, apărută în urma amplelor proteste de stradă împotriva adoptării OUG 13, privind interdicţia de a ocupa funcţii publice, alese sau numite, pentru persoanele condamnate penal”, se arată într-un anunţ de presă transmis de USR.
Potrivit unor surse din interiorul partidului, parlamentarii formaţiunii au pregătit deja modificări ale mai multor legi astfel încât persoanele condamnate penal să nu poată ocupa funcţii publice alese sau numite. Printre actele normative propuse a fi modificate se numără Statutul senatorilor şi deputaţilor, Codul penal dar şi legea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat.