USR o cheamă pe Turcan în Parlament să dea explicații: Sute de muzee, în pericol să-și închidă porțile
Ministra Culturii Raluca Turcan este chemată în Parlament să explice măsurile care ar putea duce la închiderea a zeci de muzee în țară.
Raluca Turcan a fost chemată de USR la comisia de Cultură din Camera Deputaţilor pentru data 4 septembrie, după şedinţa de plen de la Camera Deputaţilor.
USR acuză faptul că zeci de muzee din toată ţara, printre care muzeele Enescu, Brâncuşi sau Brătianu, sunt în pericol să-şi închidă porţile dacă se aprobă ordonanţa de comasare a instituţiilor vehiculată de guvernul PSD-PNL.
”Îmi doresc să avem cu doamna ministru Turcan o discuţie onestă şi aplicată despre modul în care vede domnia-sa impactul măsurilor de comasare, desfiinţare, transfer, tăiere a finanţării pentru instituţiile publice de cultură pe care Guvernul le anunţă de câteva săptămâni, şi care, până la urmă, vor trebui supuse aprobării Parlamentului. Mă interesează în mod deosebit ce se va întâmpla cu direcţiile judeţene de cultură, fiindcă fără ele, Ministerul Culturii va lăsa patrimoniul în braţele oricăror interese dubioase lipsite de orice control, iar distrugerea patrimoniului cultural naţional este absolut intolerabilă”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai, preşedintele comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor.
Potrivit USR, ”zeci de muzee din toată ţara, printre care muzeele Enescu, Brâncuşi sau Brătianu, sunt în pericol să-şi închidă porţile dacă se aprobă ordonanţa de comasare a instituţiilor vehiculată de guvernul PSD-PNL”.
”Mai mult, transferul direcţiilor judeţene de cultură în subordinea consiliilor judeţene va facilita tentativele rechinilor imobiliari de a distruge patrimoniul cultural pentru a ridica noi blocuri în locul siturilor arheologice sau monumentelor istorice. Acest transfer va duce scădere drastică a standardelor de avizare şi, implicit, la creşterea presiuni asupra funcţionarilor publici, experţi în domeniile lor de activitate”, spun cei de la USR.