USR a folosit o imagine din Lituania pentru a ilustra școlile cu ”toaleta în curte” din România (FOTO)

USR a folosit o imagine din Lituania pentru a ilustra școlile cu ''toaleta în curte'' din România (FOTO)
Foto: USR / Facebook

USR a folosit o imagine realizatăîn Lituania pentru a ilustra școlile cu ”toaleta în curte” din România.

Într-o postare pe Facebook, USR a condamnat Guvernul PSD-ALDE, pentru că ”nu este în stare să furnizeze nici cele mai de bază condiții pentru a funcționa școlile”: ”În Buda-Brăești, satul unde a murit înecat un copil de trei ani, fosa septică era acoperită cu o bucată ruginită de tablă. Sibiu, Botoșani, Vaslui, Bistrița Năsăud, Vrancea, Teleorman, Dâmbovița completează lista județelor unde, în ultimii ani, alți copii au murit în același mod tragic. (…) În 2020, când vom fi la guvernare, construirea toaletelor în fiecare școală va fi prioritatea noastră. Bani sunt destui. Trebuie doar să ajungă la guvernare oameni cinstiți care să nu fie rupți de realitatea din țara noastră. Guvernarea penalilor a eșuat”.

Mesajului i-a fost atașată o fotografie cu o toaletă din lemn. Pe ușa acesteia era o plăcuță pe care scrie ”toaletă copii”. De fapt, fotografia a fost realizată de un fotograf lituanian și singura diferență este plăcuța cu scrisul în limba română, informează Libertatea.

Pe site-ul depositphotos.com, fotografia este descrisă drept: ”Latrină dublă într-un sat. Toalete vechi, rustice din lemn”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`