USR: Guvernul Ciucă a adus PNRR într-un blocaj major / Cristian Ghinea: PSD și PNL nu vor să facă reforme. La care se adaugă foarte multă incompetență
Guvernul PNL – PSD – UDMR a adus PNRR-ul într-un blocaj major, acuză USR. Uniunea explică faptul că România are reforme majore mult întârziate, fapt ce determină amânarea depunerii și aprobării cererilor de plată, nu a depus la timp planul de reducere a bugetului și nici planul pentru noua componentă REPowerEu, în valoare de 1,4 miliarde euro.
Toate acestea se întâmplă deoarece guvernanții nu vor și nici nu sunt în stare să facă reformele necesare, acuză Cristian Ghinea (USR), fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene.
USR: PNRR-ul, blocat din cauza Guvernului Ciucă
USR susține că România are aprobată o singură cerere de plată din trei, câte ar fi putut avea până la acest moment. A doua cerere de plată, depusă în decembrie anul trecut, e încă neaprobată, pentru că nu au fost realizate toate jaloanele. Au trecut deja peste 100 de zile de când aprobarea acestei cereri a fost amânată de către Comisia Europeană, mai susține USR.
Partidul mai afirmă că 44% dintre jaloanele din PNRR pe care le-a avut de îndeplinit Guvernul Ciucă au fost realizate cu întârziere sau nu sunt gata nici acum.
De asemenea, investițiile contractate până acum au ajuns la 13,3 miliarde euro, dar România a reușit să încaseze doar 6,3 miliarde de euro. Este vorba despre cele 3,7 miliarde intrate în țară odată cu aprobarea PNRR, sub mandatul lui Cristian Ghinea la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Ghinea a fost ministru opt luni, cât a fost USR la guvernare. La acestea se adaugă cele 2,6 miliarde încasatem, prin cererea de plată numărul 1, în cele 18 luni de când a fost învestit Guvernul Ciucă.
Ghinea: Banii din PNRR nu ajung în România pentru că Guvernul Ciucă nu vrea și nu e în stare să facă reforme
Cristian Ghinea acuză Guvernul PSD – PNL – UDMR, de rea intenție și incompetență: „Vestea neliniștitoare este că, deși guvernul se schimbă, coaliția din spatele ei rămâne aceeași”.
„Suntem în această situație pentru că PSD și PNL nu vor să facă reforme: reforma pensiilor speciale, reforma sistemului de pensii, reforma salarizării. La care se adaugă foarte multă incompetență. Jalonul privind Legea avertizorului de integritate, în fapt o transpunere a unei directive europene, a întârziat peste un an de zile și nu a primit nici acum undă verde de la Comisia Europeană.
Pentru că politicienii PSD și PNL pur și simplu nu au vrut să accepte ideea că faptele de corupție vor putea fi raportate anonim de către angajații cinstiți din instituțiile statului. Cererea de plată numărul 2 nu a fost aprobată nici acum, după 3 luni de la momentul în care ar fi trebuit să ne intre banii”, a mai declarat Cristian Ghinea.
Bilanțul detaliat al guvernării Ciucă pe PNRR poate fi consultat AICI.