USR, după ce negocierile Guvern – profesori au eșuat: Nicio surpriză. PSD și PNL guvernează doar pentru specialii de partid

USR, după ce negocierile Guvern - profesori au eșuat: Nicio surpriză. PSD și PNL guvernează doar pentru specialii de partid
Sursa foto: USR / Facebook

Peste 150.000 de cadre didactice şi circa 60.000 personal nedidactic şi auxiliar intră în grevă generală de luni, după ce negocierile dintre sindicate și Guvern au eșuat. De asemenea, aproape 10.000 de salariați din învățământul superior de stat vor intra în grevă de avertisment, luni, între orele 11.00 și 13.00.

În prima sa reacție după eșecul acestor negocieri, USR a transmis că nu e niciun fel de surpriză, dat fiind că „PSD și PNL nu guvernează pentru oameni, ci doar pentru specialii de partid”, iar „Ciucă și Ciolacu au lăsat profesorii baltă până în ultimul moment”.

USR cere PNL și PSD să-i voteze amendamentele privind creșterea salariilor profesorilor

În acest context, din nou, Uniunea a cerut parlamentarilor PNL și PSD să voteze amendamentele USR la Legile Educației privind creșterea salariilor, dacă tot pretind că le pasă de profesori: „Orice altceva înseamnă ipocrizie și promisiuni fără conținut”.

„Suntem de partea educației din România. Profesorii, elevii și părinții sunt victimele PSD și PNL. Există o problemă de salarizare în educație, cât timp un profesor debutant are 2.400 de lei salariu și avem pensii speciale de 18.000 de lei, iar Valeriu Zgonea are un salariu de 11.000 de euro (ca președinte ANCOM – n.r.). Salariul domnului Zgonea ar putea asigura salariile multor profesori debutanți.

E nevoie ca acestor oameni să li se dea o perspectivă, pentru că vrem să intre în continuare oameni în învățământ și vrem să aibă bani de un trai decent. Singura soluție e ceea ce spune USR: trebuie să reformăm cheltuielile statului în mod inteligent, să fie tăiate sinecurile și pensiile speciale”, a transmis Cătălin Drulă, președintele USR, potrivit unui comunicat al formațiunii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`