Călin Popescu Tăriceanu primeşte lovitură după lovitură de la colegii din familia europeană din care face parte, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE). După criticile foarte dure venite de la Guy Verhofstadt, acum USR face un pas important pentru a fi primit în acest grup.
Deputatul USR Iulian Bulai a fost admis, luni, în grupul ALDE de la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE), fapt ce reprezintă încă un pas spre colaborarea dintre cele două grupări.
”ALDE Europa se convinge de discursul dublu al ALDE România, iar USR își câștigă locul binemeritat în familia liberală a ALDE Europa”, a declarat Bulai pentru G4Media.ro.
Parlamentarul USR a precizat că pe 9 februarie urmează să fie discutată la nivelul ALDE european o moţiune depusă de trei partide europene privind excluderea ALDE România din rândurile organizaţiei.
”Am discutat cu Michael Link, președintele partidului german FDP, care mi-a reconfirmat intenția de a exclude ALDE România. Un congres ulterior va lua decizia. Sunt presiuni intense nu de la USR, ci de la cele trei partide liberale menționate”, a mai spus Bulai.
Deputatul a subliniat că afiliarea la grupul ALDE din APEC se va face prin înscrierea individuală a parlamentarilor USR.
”Am adus la cunoștința Biroului Național al USR nevoia de afiliere la o familie europeană, era cel mai natural să ne afiliem la ALDE, iar Biroul a acceptat-o în unanimitate pe 1 ianuarie. Ca urmare a aderării la grupul ALDE din APCE voi intra în cea mai importantă comisie, cea de monitorizare a statelor membre pe chestiuni de democrație, stat de drept și drepturile omului”, a arătat Iulian Bulai.
ALDE ar putea fi exclus din rândul Grupului Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa! A spus-o chiar liderul parlamentarilor ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, într-un mesaj extrem de critic transmis lui Călin Popescu-Tăriceanu. (Detalii AICI)