Premierul Victor Ponta a declarat că USL se va reuni, joi, în ședință, pentru a finaliza proiectul privind descentralizarea.
Ponta a menționat că proiectul urmează să fie prezentat și celorlalte grupuri parlamentare.
„La nivel politic, discuţiile au avansat foarte mult cu descentralizarea, mâine, de altfel, o să avem o şedinţă a USL pentru a trasa ultimele lucruri, în ideea corectă şi bună de a apropia de cetăţean deciziile cele mai importante şi de a reduce costurile cu birocraţia şi cu administraţia”, a arătat miercuri, Victor Ponta, la începutul şedinţei de Guvern.
Ponta a subliniat că vrea să prezinte acest proiect şi reprezentanţilor PDL, UDMR, PPDD şi ai minorităţilor naţionale din Parlament.
Premierul a solicitat miniştrilor să infirme speculaţii precum cele privind desfiinţarea serviciilor de ambulanţă, subliniind că e vorba doar de înfiinţarea unor dipecerate comune ale serviciilor de ambulanţă şi SMURD.
„O să vedeţi o mulţime de şefi de la Bucureşti, care o să fie contra, că rămân fără obiectul muncii, normal, nu mai pot să îşi mai ţină aici sute de angajaţi, secretare şi maşini şi alte lucruri”, a arătat Ponta.