Într-un interviu acordat cotidianului România liberă, președintele Traian Băsescu vorbește despre posibilitatea unei noi suspendări, a treia!, din partea USL. Astfel, Băsescu susține că deoarece USL anticipează că el nu va putea fi suspendat rpin referendum, a pregătit deja un alt plan. Este vorba de construiera unei acuzații de înaltă trădare.
“Preşedintele poate fi suspendat pentru două motive. Unul este încălcarea gravă a Constituţiei, iar al doilea pentru înaltă trădare. Ei deja evaluează că nu reuşeşte demiterea preşedintelui prin referendum şi atunci pregătesc pasul doi – să facă un dosar penal preşedintelui şi să-l acuze de înaltă trădare. Sunt disperaţi să pună mâna pe justiţie. De aceea şi miza lor, să-şi numească oameni la Parchete”, a declarat Băsescu.
Întrebat dacă crede că i se mai pregătește o suspendare, Băsescu a spus: “Da, da. Ei sunt absolut decişi să îndepărteze această piedică, pe preşedintele României, care nu-i lasă să-şi numească oamenii de care au ei nevoie în justiţie.”
Despre acest plan de rezervă al USL a vorbit luni și jurnalistul Dan Andronic (Detalii AICI).
De altfel, Crin Antonescu a vorbit despre această variantă încă din 2 iulie, ziua în care a anunţat că USL începe suspendarea lui Traian Băsescu.
„Ar fi atât motve politice, cât și juridice pentru suspendarea lui Băsescu. La motivele juridice se încadrează nerespectarea Constituției. Politic Traian Băsescu este acuzat de obstrucționarea activității Guvernului. Dacă acesta va fi motivul supendării, Băsescu va fi acuzat de înaltă trădare„, a arătat atunci Antonescu. (Detalii AICI)
Vezi AICI cum este acuzat preşedintele de înaltă trădare, conform Constituţiei