USL depune plângere penală împotriva Monicăi Macovei pentru încălcarea legii referendumului

USL depune plângere penală împotriva Monicăi Macovei pentru încălcarea legii referendumului
Foto: agerpres.ro

USL va depune plângere penală împotriva Monicăi Macovei pentru încălcarea legii referendumului, sub acuzarea de instigare la neprezentare la vot, a anunțat senatorul Dan Șova.

„Nu există democraţie stând acasă, ci democraţia se face la urne, nu putem fi de acord că un cetăţean care refuză să voteze ar putea determina valoarea votului unui cetăţean care doreşte să fie activ”, a spus Şova, apreciind că referendumul se decide la urne şi nu prin statul acasă.

Potrivit Agerpres, Dan Şova a anunţat că USL se delimitează de declaraţiile Monicăi Macovei, care a apreciat că prin statul acasă se apără democraţia şi statul de drept.

„Nu am vrut şi nu vreau să insist pe aspectul penal al afirmaţiilor doamnei Macovei, pentru că nu cred că asta este esenţial, în mod evident, declaraţiile sale sunt de natură penală şi cu certitudine vom înainta o plângere penală împotriva domniei sale, pentru încălcarea legii referendumului”, a spus Şova.

Senatorul a menţionat că prezenţa „masivă” a românilor la vot demonstrează că românii înţeleg foarte bine acest joc murdar, nu numai împotriva României, ci şi împotriva democraţiei şi a statului de drept.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`