Şi cetăţenii ruşi care locuiesc în Galaţi şi Brăila au la dispoziţie o urnă mobilă, iar pentru cei din alte judeţe s-au deschis două secţii de votare în Constanţa şi în Bucureşti. Se votează deja în secţia din Capitală.
La școala de lângă Ambasada Rusiei în România s-a organizat o secție de votare pentru ca rușii care locuiesc în Capitală să aibă posibilitatea de a-și alege președintele care va conduce Rusia pentru următorii șase ani.
Secția de votare este deschisă de la ora 08.00 și se va închide la ora 20.00. Până atunci, toți cei care vor să își exprime votul se pot prezenta la urne.
Președintele Comisiei de Votare din București, Anatoly Lebedev, a declarat că până la orele 10.00 ale dimineții s-au prezentat la urne 42 de persoane.
Înainte de deschiderea secție de votare, pe listă s-au înregistrat 172 de persoane.
Organizatorii se așteaptă ca un număr de aproximativ 300 de alegători să vină duminică la urnele instalate lângă Ambasada Rusiei.
Șeful comisiei de votare a declarat că cetățenii ruși nu sunt prea numeroși în România și sunt răspândiți în toate județele țării, adăugând că cei care vin în general să voteze în București sunt cei care locuiesc aici sau în județele alăturate Capitalei.
Cei care doresc să voteze trebuie să prezinte actul de identitate care îi atestă ca cetățeni ai Federației Ruse.
Un număr de zece persoane s-au adresat comisiei cu cererea de a vota la domiciliu, întrucât nu se pot deplasa la secțiile de votare.
Duminică, rușii își aleg președintele. Actualul premier Vladimir Putin este dat ca sigur câştigător din primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Deşi opoziţia a afirmat că scrutinul va fi în mod sigur fraudat dacă Vladimir Putin va ieşi preşedinte din primu tur, alegătorii sunt încrezători că votul va fi corect.
Opoziţia a anunţat deja că va organiza luni mai multe proteste dacă premierul Vladimir Putin va ieşi învingător din primul tur. Autorităţile din Moscova au autorizat deja mai multe mitinguri.