Decizia privind aderarea României la spațiul de liberă circulație Schengen se află pe ordinea de zi a Consiliului Justiție și Afaceri Interne de joi, 8 decembrie
Ordinea de zi a Consiliului JAI a fost stabilită în cadrul reuniunii COREPER 2 a ambasadorilor statelor membre ale UE, desfășurată la Bruxelles.
Austriei se opune și susține scoaterea României și a Bulgariei și păstrarea Croației; ordinea de zi a Consiliului Justiție și Afaceri Interne a fost stabilită, urmând ca joi să fie votată includerea celor trei țări estice.
Pe agenda provizorie a Consiliului JAI figura joi punctul “Decizia Consiliului privind aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi în România” (posibil) Adoptare, precum şi un punct similar referitor la Croaţia, păstrându-se aceeași agendă care a fost comunicată și săptămâna trecută.
Reamintim că premierul Nicolae Ciucă a anunțat miercuri că România va cere organizarea unui vot pentru aderarea țării la spațiul de liberă circulație Schengen, joi, în cadrul reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne al UE, subliniind că țara noastră este susținută de toate țările și instituțiile UE, cu excepția Austriei, și că starea de incertitudine nu mai poate continua.
Decizia de admitere a unui stat în spațiul Schengen poate fi adoptată numai în unanimitate la nivelul Consiliului Justiție și Afaceri Interne.
Dacă situația Croației pare a fi neproblematică, – iar cel mai nou stat membru al UE va fi primit în spațiul Schengen – aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen rămân incerte până în ultima clipă.
După ce România „a rezolvat” opoziția Olandei și Suediei, ultimul stat care mai trebuie convins să nu se opună aderării României la Schengen rămâne Austria; cancelarul austriac Karl Nehammer a precizat că va susține aderarea Croației, în vreme ce va fi rezervat în ceea ce privește România și Bulgaria, pretextele nejustificate ale Vienei fiind legate de rutele pentru migranți.
Iritat de întrebările presei din România, Karl Nehammer a părăsit conferința neputând explica motivele pentru care România este sfidată de votul Austriei.
Nehammer a refuzat întrebările în engleză ale corespondenților de la București preferând să discute doar cu cei austrieci.
„Puteți explica de ce sunteți de acord cu Croația în Schengen, dar nu cu Bulgaria și România?”, au întrebat jurnaliștii români, care au prezentat cifre ale faptului că, paradoxal, majoritatea migranților ajung în Austria chiar prin Croația.
În cadrul scurtei conferințe pe care a avut-o cu Manfred Weber (șeful PPE), cancelarul austriac a dat de înțeles că poziția Austriei rămâne fermă menționând că e nevoie de un alt calendar de aderare, la primăvară.
Tot azi, ministrul de interne al Austriei a transmis direct la postul public de radio ORF, hotărârea ţării sale de a bloca prin veto accesul României şi Bulgariei la spaţiul Schengen „din cauza creşterii migraţiei ilegale anul acesta„.
Bulgaria amenință că, în cazul în care Olanda și Austria se vor opune prin veto aderării sale la Schengen, va lua măsuri de retorsiune. Declarația vine chiar de la premierul interimar Galab Donev, care a subliniat totuși că „bunul simț ar putea prevala” în zilele rămase până la votul decisiv.
Oficialul nu a precizat care ar putea fi măsurile Bulgariei dar a adăugat: „sperăm că nu va fi nevoie să facem acest lucru”.
„Există o suspiciune de standarde duble, în special din partea Olandei”, a adăugat premierul bulgar.