UPDATE// Viktor Orban, discurs la Tușnad: Unul dintre obiectivele președinției Ungariei la Consiliul Uniunii Europene va fi aderarea României la Spațiul Schengen (LIVE)
Premierul Ungariei, Viktor Orban a avut un discurs acid la Băile Tușnad. Șeful Guvernului de la Budapesta și a început discursul prin a arăta că a primit recomandări de la Ministerul Român de Externe despre ce are voie să spună și ce nu. Pe un ton ironic, a respins toate recomandările și a ținut să precizeze că Marcel Ciolacu este al 20-lea premier român de când este el prim-ministru. Nu au lipsit nici mesajele anti-occidentale, valori care în viziunea lui înseamnă migrație, LGBT și război.
Liderul de la Budapesta nu ne-a dat nicio șansă să aderăm la Schengen în 2023. În schimb, a promis sprijin total pentru aderarea României la Spațiul Schengen, odată cu începerea mandatului președinției Ungariei la Consiliul Uniunii Europene, de la 1 iunie 2024.
„Luăm în considerare cea mai mare ambiție națională a României, aderarea la Spațiul Schengen, pe care Ungaria o susține pe deplin. Și vrem să vă atenționăm că începând cu 1 iunie 2024, Ungaria va deține președinția Consiliului Uniunii Europene, iar unul dintre obiectivele noastre principale va fi să faciliteze aderarea României la Spațiul Schengen”, a declarat Viktor Orban la evenimentul de la Tușnad.
Se încing spiritele înaintea discursului lui Viktor Orban de la Tușnad. Aproximativ 50 de persoane de la Frăția Ortodoxă au încercat să intre în zona în care se ține discursul, însă au fost împiedicați de jandarmi. Președintele CJ Harghita a cerut sprijinul Ministerului de Interne. Reprezentații mai multor organizații românești extremiste și-au anunțat prezența la tradiționalul discurs al premierului Ungariei, pentru a-i transmite că nu este binevenit în România.
Câteva mii de maghiari din Transilvania și Ungaria asistă la discursul premierului Viktor Orban.