UNPR a stabilit echipa de negociere cu PDL privind protocolul de susținere reciprocă la alegerile locale
UNPR a definitivat echipa cu care va merge, marți, la negocieri cu PDL privind protocolul de susținere reciprocă a candidaților la alegerile locale, informează Mediafax.
Astfel, din această echipă fac parte Ion Toma, secretarul general adjunct al Uniunii, Şerban Mihăilescu, liderul grupului parlamentar progresist din Senat, Eugen Nicolicea, liderul grupului progresist din Camera Deputaţilor, vicepreşedintele Gheorghe Emacu şi Cristian Popescu Piedone, prim-vicepreşedinte al Ligii Naţionale a Aleşilor Locali ai UNPR, delegația urmând a fi condusă de Neculai Onțanu.
Emil Boc a declarat, duminică, în urma ședinței Colegiului Director al PDL, că democrat liberalii au decis constituirea unui protocol de susținere cu UNPR, ținând cont de relația privilegiată dintre cele două partide.
„PDL a decis, având în vedere relația cu UNPR, să încheie un protocol de susținere. Acestea au fost cele mai importante decizii pe componenta alegerilor electorale„, a spus Emil Boc.