UNPR a semnat un protocol cu PRM pentru susținerea lui Victor Ponta în turul II al alegerilor prezidențiale (VIDEO)
UNPR a încheiat, marți, un protocol de colaborare cu PRM referitor la susținerea candidaturii lui Victor Ponta în turul doi al alegerilor prezidențiale, a anunţat Uniunea, printr-un comunicat, citat de Mediafax.
„Uniunea Natională pentru Progresul României(UNPR) a încheiat marți, 4 noiembrie 2014, un Protocol de colaborare cu Partidul România Mare (PRM) privind susținerea candidaturii domnului Victor Ponta în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale din data de 16 noiembrie 2014”, se arată în comunicat.
Protocolul a fost semnat de către președintele UNPR Gabriel Oprea și președintele PRM Corneliu Vadim Tudor.
Acordul dintre cele două partide a fost comunicat și în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul UNPR, la care au participat Corneliu Vadim Tudor și secretarul general al UNPR Neculai Onțanu.
”Astăzi este 4 noiembrie, este ziua naștere a lui Traian Băsescu. Ca un om civilizat care am fost întotdeauna nu pot decât să-i urez la mulți ani și sănătate.”, și-a început discursul liderul PRM, Corneliu Vadin Tudor.
”Am fost curtat de ambele tabere beligernate. Dar după o serioasă reflectare și meditație am decis să îl ajut pe tânărul Victor Ponta să se mute cu biroul la Palatul Cotroceni, pentru că aleg răul cel mai mic. Klaus Iohannis și echipa lui au făcut niște greșeli monumentale pentru mișcarea naționalistă din România. Ca naționalist român declarat, asumat, eu nu voi vota niciodată un străin de neam și lege, un om de o altă etnie.”, a mai declarat liderul PRM.
Potrivit ultimelor rezulatate parţiale ale primului tur al prezidenţialelor prezentate de BEC luni, după centralizarea a 98,30% din procesele verbale, candidatul PRM Corneliu Vadim Tudor a obţinut 3,66% din voturi.