Ungureanu: Președintele României trebuie ales prin vot popular, nu prin vot în Parlament

Ungureanu: Președintele României trebuie ales prin vot popular, nu prin vot în Parlament

Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, la Braşov, că preşedintele României trebuie ales tot prin vot popular şi nu pe seama unui vot în Parlament şi că, până în prezent, nu are niciun reproş faţă de colaborarea cu PDL şi PNŢCD la alegerile parlamentare. „Preşedintele României trebuie ales tot prin vot popular şi nu pe seama unui vot în Parlament. Considerăm că prima funcţie în stat trebuie să aibă un înalt grad de legitimitate politică, un înalt grad de activitate la nivel politic în raport cu aşteptările cetăţenilor şi nu este cazul ca preşedintele să fie ales de Parlament”, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Mihai Răzvan Ungureanu, scrie Mediafax.

Liderul Forţei Civice a spus că urmează să se discute în cadrul partidului care va fi politica de alianţă cu alte partide pentru viitoarele alegeri prezidenţiale din 2014, însă deocamdată nu a fost stabilit un candidat.

Întrebat dacă are ceva de reproşat partidelor cu care a făcut alianţă pentru alegerile parlamentare, Ungureanu a spus că nu are niciun reproş faţă de colaborarea cu PDL şi PNŢCD şi că protocolul semnat înainte de alegeri este „baza sigură a cooperării politice de acum înainte”.

„N-am niciun reproş faţă de colaborarea cu PDL şi PNŢCD, pentru că fiecare doarme cum îşi aşterne. Noi suntem hotărâţi să fim foarte vocali şi foarte în opoziţie, astfel încât puterea, de dimineaţă şi până seara, să ştie că are nişte critici corecţi şi profesionişti la adresa actelor guvernării. (…) Urmează să mai discute politica de alianţă. În momentul de faţă avem practica, şi cu bune şi cu rele, a colaborării electorale în interiorul ARD şi, începând cu ziua constituirii Parlamentului, premisele unei bune colaborări parlamentare cu reprezenanţii PDL şi PNŢCD. Protocolul încheiat în cadrul ARD este baza sigură a cooperării politice de acum înainte. În ce formă, vom vedea. Deocamdată este formula colaborării parlamentare”, a mai spus Ungureanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`