Ungureanu: Partidele din România vor să propulseze la Cotroceni un candidat slab și supus

Publicat: 09 06. 2014, 16:05

Președintele partidului Forța Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, luni, că partidele din România vor să trimită la Cotroceni un candidat slab, supus și ușor de controlat.

Partidele „încearcă să găsească o formulă în care președintele să fie slab, să fie condiționabil, uneori poate până la șantajabil, un președinte șters și care să se autoizoleze sau să-i fie impusă izolarea la Cotroceni”, a declarat Ungureanu la Digi24.

Acesta a spus că Ion Iliescu nu a fost controlat de PSD, iar Traian Băsescu a fost un „președinte foarte jucător, cu accente de autoritate asupra partidelor”.

”Un președinte supus unui partid își pierde spiritul și libertățile pe care i le conferă Constituția”, a mai arătat fostul șef al SIE.

Întrebat despre unificarea dreptei, Ungureanu a spus că acest lucru trebuie să se petreacă ”curând, repede, într-o formulă asociativă oarecare, fără granițe, fără excluziuni și fără ambiții personale exagerate”.

Referindu-se la discuțiile purtate de Forța Civică cu PNL, Ungureanu a spus că aceasta au picat după plecarea lui Crin Antonescu de la șefia partidului, însă a spus că vor rămâne deschise canalele de dialog atât cu PNL, cât și cu PDL.