Ungureanu critică acordul USL – UDMR semnat înainte de alegerile parlamentare

Publicat: 05 01. 2013, 10:07

Mihai Răzvan Ungureanu a criticat modul în care USL a încheiat acordul cu UDMR înaintea alegerilor parlamentare.

Ungureanu a spus că, în timpul în care a fost premier el, a încercat să aplice unele prevederi din acest acord şi tocmai pentru acest lucru a fost dat jos din funcţie de USL prin moţiunea de cenzură depusă în parlament.

”În moțiunea de cenzură am fost atacați pe seama respectării legii, iar azi observăm că, pe un calcul politic, USL era pregătit să-și anuleze sigur post factum decizia politică prin care au dat jos guvernul Ungureanu. Este aceasta o dovada de ipocrizie? Fără discuție”, a comentat acesta

”Pâmă la urmă, Guvernul Ungureanu nu făcea altceva decât să pună în practică, în spiritul și litera legii de resort, ceea ce mai rămânea de făcut în ce privește învățământul de stat în limba maghiară, la Facultatea de Medicină și Farmacie din Tg. Mureș”, a mai spus acesta.