Ungureanu, bilanțul mandatului: Față de reîntregirea salariilor am avut o abordare prudentă, pentru că nu am avut o miză electorală

Publicat: 02 05. 2012, 18:08

Mihai Răzvan Ungureanu face bilanţul activitaţii sale după 78 de zile de mandat. Ungureanu a avut miercuri o ultimă şedinţă de guvern. Nu au fost alocaţi bani pentru primării, aşa cum se vehicula înainte de întâlnire.

Sunt onorat că am putut conduce un executiv făcut din oameni bine pregătiți, mulți cu studii în străinătate, buni profesioniști, buni administratori, mulți oameni tineri cărora PDL, UDMR, UNPR și din aceeași coaliție minoritățile le-au încredințat o șansă. Nu cred că au dezamăgit, cum tot așa încă mai au deja de spus, cred că nu au terminat de spus tot ce aveau de spus”, și-a început Ungureanu discursul.

Fostul șef al Executivului a precizat că principiul de bază al guvernării sale a fost responsabilitatea și stabilitatea economică.

În scurtul timp în care m-am aflat la conducerea Executivului României, principiul de bază a fost responsabilitatea și stabilitatea macroeconomică, predictibilitatea pentru a mă asigura că sub nicio formă credibilitatea externă a României nu are de suferit. Credibilitatea unui stat se construiește în ani, dar poate fi pierdută într-o secundă”, a spus Ungureanu.

Ungureanu a afirmat că obiectivul principal al guvernării sale a fost consolidarea creșterii economice a țării, prin creșterea nivelului de absorbție a fondurilor europene și combaterea evaziunii fiscale.

Obiectivul nostru a fost consolidarea creșterii economice a României, prognoza noastră este de 1,5-2%, nu e mare, dar printr-un proces consistent de absorbție a fondurilor europene și de combatere a evaziunii fiscale este o țintă care poate fi îndeplinită, dacă nu chiar punându-mi speranța depășită de un nou Executiv”, a spus acesta.

România este astăzi într-o situație stabilă din punct de vedere financiar, acordul cu FMI și CE reprezintă o garanție de credibilitate, ne-am încadrat în ținta de deficit de 1,9%”, a spus Ungureanu.

Referitor la problema reîntregirii salariilor, Ungureanu a precizat că Guvernul pe care l-a condus a avut o abordare „prudentă” față de această chestiune, mai ales pentru că nu exista „o miză electorală”.

În ceea ce privește chestiunea reîntregirii salariilor, am avut o abordare prudentă asupra chestiunii, în primul rând pentru că trebuia să avem crifrele finale ale primului trimestru, în al doilea rând pentru că nu am personal ca prim-ministru o miză electorală în ceea ce privește alegerile locale și am considerat că a fi prudent și a nu face promisiuni care pot să se dovedească fără acoperire este în primul rând semnul respectului guvernamental față de cetățenii acestei țări”, a mai spus acesta.
Totodată, Ungureanu a afirmat că „ce a fost esențial a fost făcut de acest guvern”, precizând că în timpul mandatului său a fost adoptat cel mai mic număr de ordonanțe de urgență.

Mihai Răzvan Ungureanu, bilanțul mandatului

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />