Ungaria va lua măsuri diplomatice în privinţa interzicerii de către România a arborării steagului secuiesc pe clădirile oficiale, a declarat secretarul de stat în Ministerul ungar de Externe Zsolt Nemeth, informează MTI.
Acesta a adăugat că măsurile vor fi anunţate în cursul zilei de joi.
Ministrul ungar de Externe a precizat că Ungaria este deschisă la negocieri cu România pe această temă.
El a repetat însă poziţia Ministerului ungar de Externe, potrivit căreia România este cea care trebuie să rezolve situaţia.
Miercuri seara, ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, l-a criticat pe ambasadorul ungar la Bucureşti, Oszkar Fuzes, pentru sprijinul exprimat de acesta faţă de autonomia Ţinutului Secuiesc, afirmând că dacă nu se va întoarce în limitele mandatului, partea română va lua măsuri pentru încetarea acestuia.
Miercuri, Guvernul român a criticat dur declaraţiile lui Nemeth, care a cerut României să ridice interdicţia de folosire a simbolurilor secuieşti şi să pună capăt „agresiunii simbolice”.