Unde se va vota la referendum: Hoteluri, restaurante, cabane de vânătoare, vestiare și chiar locuințe private
Hoteluri, restaurante, cârciumi, cabane de vânătoare sau chiar vestiare ale cluburilor de fotbal. Multe dintre acestea se vor transforma duminică în secții de votare. Autoritățile au stabilit deja că duminică se poate vota oriunde. Așadar, cei care merg în Poiana Brașov vor putea vota la vila Orizont, iar la Predeal clubul Dâmbul Morii devine secție de votare.
Și sediul unei firme de pază de la Bușteni va sta la dispoziția alegătorilor, iar la Sinaia și Șeica Mare se poate vota chiar în locuințe private. La Mediaș, alegătorii își vor exercita votul în vestiarul unei echipe de fotbal. Urne de vot au mai fost amplasate într-un complex comercial, într-un muzeu, la cantina unei firme, și la sediile unor societăți comerciale.
Și dispensarul de la Bănești devine secție de votare, iar la Târgșoru Vechi se va vota într-o bază sportivă. Mai mult, în Valea Călugarească, urnele îi așteapta pe votanți într-o cabană de vânătoare. Situația este similară în majoritatea stațiunilor din Constanța, unde vor fi amenajate secții de vot în 21 de hoteluri și în 7 restaurante.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf