Eveniment - 17 nov, 12:11
Un turist german de 58 de ani, care era în excursie cu fiul său în Munţii Făgăraş, a murit, marţi, după ce a căzut de la înălţime în zona Vârfului Lăiţel, la aproape 2.400 de metri altitudine.
„Turistul a căzut de la înălţime, într-o zonă abruptă. Este un cetăţean străin, în vârstă, care era în excursie cu fiul său în Munţii Făgăraş. În momentul producerii accidentului condiţiile meteo erau nefavorabile, cu ceaţă şi ploaie”, a declarat pentru Mediafax șeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David.
Potrivit lui David, o echipă mixtă de salvamontişti din Sibiu şi Argeş a pornit spre locul accidentului. La faţa locului se va deplasa şi o echipă de poliţişti, dar şi procuror pentru a cerceta împrejurările producerii accidentului.