Primarul unei comune din Alba și-a acordat singur titlul de cetățean de onoare al comunei pe care o conduce. Faptul că a pierdut alegerile nu l-a împiedicat pe Traian Ștefan Popa să propună Consiliului Local să îi acorde titlul de cetățean de onoare, hotărâre votată pe repede înainte.
Traian Ștefan Popa a fost primar la Stremț timp de 24 de ani (primul mandat l-a obținut în anul 2000).
Distincția i-a fost acordată în cadrul unei sărbători populare, „Fii satului Geomal”, desfășurată în septembrie 2024, cu puțin timp înainte de predarea mandatului.
Diploma a fost înmânată în cadrul programului manifestării, care a inclus și premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani împreună, arată publicația Alba 24.ro.
La eveniment au participat și colegii săi de partid, președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, dar și alți aleși locali ai partidului, inclusiv primari și parlamentari.