Un primar inventiv: S-a făcut cetățean de onoare pentru a scăpa de plata taxelor și impozitelor

Un primar inventiv: S-a făcut cetățean de onoare pentru a scăpa de plata taxelor și impozitelor

Primarul dintr-o comună argeșeană s-a gândit că după 20 de ani de mandat merită să scape de plata taxelor și impozitelor către bugetul localității pe care o păstorește. În acest sens, edilul s-a propus și și-a aprobat de unul singur cererea de a deveni cetățean de onoare al comunei.

În expunerea de motive făcută de colegul său în 2011, secretarul comunei Răteşti, primarul a primit acest titlu pentru „activitatea depusă, cu numeroase trofee şi premii“, arată money.ro.

Visul edilului Gheorghe Matei este să-şi facă la Răteşti un ranch. „N-am avut 100 de hectare deodată. Nu le-am luat pe toate odată, ci, cu bucata, în timp. Am făcut asta pentru mine, pentru copiii mei, pentru nepoţii mei, ca să-mi fac o fermă. De doi ani nu mai lucrez acest teren, că nu mai e rentabilă producţia pe care o facem acolo, şi l-am lăsat de păşune… Nu e nimic în neregulă (…) am fost verificat de toate organele ”, explică primarul Gheorghe Matei.

Edilul nu s-a mai înscris pentru un nou mandat. Gheroghe Matei este unul dintre cele 9 nume de suspecţi într-un dosar instrumentat de DNA privind retrocedările cu semene de întrebare în Pădurea Trivale, dosar în care se anchetează un transfer dubios de peste 30 de hectare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`