Un elicopter s-a prăbuşit în Londra, după ce a lovit o macara: Doi oameni au murit. Incidentul, produs în apropierea sediului MI6 (FOTO şi VIDEO)
UPDATE 12.30: Două persoane au murit şi alte nouă au fost rănite, dintre care una este în stare critică, a anunţat comisarul Sir Bernard Hogan-Howe, din cadrul Poliţiei Metropolitane, relatează BBC.
UPDATE 11.30: Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii elicopterului şi alţi doi oameni au fost transportaţi la spital. „Avem confirmarea decesului a două persoane la faţa locului. Nu avem alte detalii. Două persoane au fost transportate la un spital din sudul Londrei, aşteptăm detalii despre starea lor”, a anunţat poliţia într-un comunicat, citat de presa britanică.
Un elicopter s-a prăbuşit, miercuri, în Vauxhall, Londra, în zona unui şantier aflat în apropierea sediului MI6, serviciile de informaţii externe din Marea Britanie. Potrivit BBC, aparatul de zbor s-a izbit de o macara şi apoi s-a prăbuşit la pământ.
Incidentul a avut loc în jurul orei 8 dimineaţa (ora locală), când traficul este intens. În apropierea zonei respective urmează să fie construită ambasada Statelor Unite. Poliţiştii susţin, însă, că nu există indicii care să arate că ar fi fost vorba de un atac terorist.
Potrivit Sky News, la bordul elicopterului se afla doar pilotul. Aceeaşi sursă susţine că aparatul de zbor s-a prăbuşit peste două maşini aflate în zonă. La ora transmiterii acestei ştiri, însă, nu se cunoşteau date referitoare la posibile victime.
Peste 60 de pompieri şi opt autospeciale s-au deplasat la faţa locului. Martorii oculari susţin că s-a putut observa o „minge uriaşă de foc” imediat după prăbuşirea elicopterului. Un nor negru de fum se putea observa deasupra zonei unde a avut loc accidentul.
La scurt timp de la producerea incidentului, pe Internet au apărut imagini surprinse de martori la faţa locului, preluate apoi de presă.
Mai multe fotografii surprinse la faţa locului au început să circule şi pe reţeaua de socializare Twitter, imediat după accident.
Foto: @QuinMurray
Foto: @craiglet
Foto: @ColinDKavanagh
Foto: @bottle_bohemia