Un deputat PSD îi cere lui Antonescu să propună excluderea lui Chiuariu din PNL și USL
Rămânerea lui Tudor Chiuariu în Comisia de revizuire a Constituției, după ce a fost condamnat pentru abuz în serviciu, ar fi un pas greșit, spune deputatul PSD de Craiova Florentin Gust, care îi cere lui Antonescu să propună excluderea senatorului din PNL și USL.
„Îi cer domnului Crin Antonescu, preşedintele PNL, să propună excluderea din partid şi, implicit, din USL a domnului senator Tudor Chiuariu, condamnat definitiv şi irevocabil de către ICCJ la trei ani şi jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu şi pentru un prejudiciu de aproximativ opt milioane de Euro adus statului român”, a precizat Florentin Gust într-un comunicat citat de Mediafax.
Acesta spune că prin protejarea unui condamnat definitiv se afecetază credibilitatea USL-ului și va determina electoratul să întoarcă spatele Uniunii Social Liberale.
„Aş considera o ruşine şi un pas foarte greşit al USL ca domnul Chiuariu să continue să fie membru al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României. Avem datoria de a nu pune sub semnul penalului un demers fundamental pentru viitorul statului român”, a mai arătat Gust.
Fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în dosarul Poșta Română.