Un consilier în Cancelaria premierului Ciolacu a primit o donație de 80.000 de dolari / Banii provin de la fiica unui afacerist condamnat la 13 ani de închisoare în SUA pentru dare de mită

Publicat: 20 06. 2023, 16:23
Foto: Carmen Orban / Facebook

Premierul Marcel Ciolacu (PSD) a numit-o, luni, consilier de stat în Cancelaria sa pe Carmen Orban. Aceasta a primit drept donație 80.000 de dolari de la Raluca Simona Turiceanu, una dintre fiicele lui Dumitru Martin, un controversat om de afaceri din Constanța, informează G4Media.

Numire controversată în Cancelaria premierului Ciolacu. Cine e Carmen Orban

Medic și conferențiar universitar, Carmen Orban era, înainte de numirea de ieri, director general al Grupului Medical Monza și șefă a Compartimentului ATI de la Spitalul Universitar București. Ea a absolvit Liceul B.P. Hașdeu din Buzău, de unde e și liderul PSD Marcel Ciolacu.

Potrivit declarațiilor de avere depuse în 2017, 2018 și 2019, Carmen Orban a primit o donație de 80.000 de dolari de la Raluca Simona Turiceanu, una dintre fiicele omului de afaceri Dumitru Martin din Constanța.

Dumitru Martin este asociat la societatea de salubrizare Polaris M Holding, e fratele fostului prefect al județului Constanța din perioada 2002 – 2005, Gheorghe Martin, și unchiul deputatului PSD Eduard Martin.

Dumitru Martin a fost arestat de FBI, în decembrie 2015, pentru că a dat mită ca să prindă un contract de 10 milioane de dolari cu armata americană pentru a deveni furnizor de containere de transport și depozitare pentru forțele americane din baza ”Mihail Kogălniceanu” de lângă Constanța. În 2017, el a fost condamnat la 13 ani de închisoare de către un tribunal din Sacramento, California, fiind încarcerat într-un penitenciar din SUA, informează G4media.

Fiica sa, Raluca Simona Turiceanu, a susținut că donația către Carmen Orban a avut loc după arestarea din SUA.

La rândul său, Eduard Martin a fost trimis în judecată de DNA, în 2015, fiind suspectat că i-ar fi dat mită șapte milioane de euro fostului primar din Constanța, Radu Mazăre, pentru ca Polaris să primescă un contract din partea Primăriei Constanța. Anul trecut, Eduard Martin și firma Polaris au fost achitați, dar Mazăre a fost condamnat.

De asemenea, firma Polaris M Holding și alți asociați au fost trimiși în judecată pentru evaziune fiscală și delapidare, dosarul aflându-se pe rolul Tribunalului Constanța. Prejudiciile ar fi de 32,6 milioane lei (impozite neplătite) și 62,5 milioane lei (sumă delapidată).