Un bărbat din Vaslui a murit după ce a căzut dintr-un nuc în care s-a atârnat cu capul în jos

Un bărbat din Vaslui a murit după ce a căzut dintr-un nuc în care s-a atârnat cu capul în jos
Foto: zch.ro

Un bărbat din localitatea Măscurei, județul vaslui, a murit, vineri, după ce a căzut dintr-un nuc în care s-a atârnat cu capul în jos, relatează Mediafax.

Bărbatul de 49 ani a vrut să le arate unor colegi de muncă un exercițiu de forță pe care îl făcea în armată.

Vasluianul, care muncea împreună cu alți localnici la o casă aflată în construcție, când a decis să le arate colegilor un exercițiu pe care obișnuia să îl facă în armată. Acesta s-a urcat în nucul din curtea locuinței respective, iar apoi s-a agățat cu picioarele de o creangă și și-a dat drumul cu capul în jos.

La a treia demonstraţie de forţă, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut de pe creanga respectivă direct pe pământ. Colegii săi au sunat imediat la numărul de urgenţă 112, însă, echipajul medical deplasat la intervenţie nu l-a mai putut salva pe bărbat, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate„, a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului (IPJ) Vaslui.

Serviciul de Medicină Legală Vaslui a preluat trupul bărbatului pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.   

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:51 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după numărarea a sub 9% din voturi: Marcel Ciolacu și surpriza scrutinului, independentul Călin Georgescu, ocupă primele două locuri
21:40 - Mircea Geoană: „Sunt momente extrem de complicate, mă rog la Dumnezeu ca să ne țină în siguranță”
21:31 - Nicolae Ciucă (PNL), declarații după ce, potrivit exit-poll-urilor, a ratat finala prezidențială: „După ce aflăm rezultate finale vom lua decizii” (VIDEO)
21:25 - George Simion crede că rezultatele exit-pollurilor sunt o manipulare: „Vom câștiga la numărătoarea corectă a voturilor”
21:15 - Lasconi (USR): Votul de azi e o moțiune de cenzură la adresa PSD-PNL. Săptămâna viitoare voi vorbi cu partidele de dreapta pentru a pregăti de o majoritate parlamentară. Dragi români, vă rog nu mă lăsați singură! (VIDEO)
21:11 - Marcel Ciolacu, declarații despre Călin Georgescu: „Partenerii de coaliţie n-au înţeles că la acest lucru duce o astfel de campanie”
20:59 - Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu și Elena Lasconi intră în turul 2. Ce procente au obținut candidații
20:49 - Date exit-poll de la ora 20.00: Bătălie extrem de strânsă pentru finala prezidențială. Surpriza colosală vine de la un independent
20:39 - Băsescu, ironii și hohote de râs în online, înaintea afișării rezultatelor exit-poll la prezidențiale: „Ghinion!!!!”
20:37 - Condițiile în care românii ar putea vota și după ora 21.00 la alegerile prezidențiale