ULTIMA ORĂ! Klaus Iohannis i-a scris lui Călin Popescu Tăriceanu. Ce îi cere președintele liderului ALDE
Președintele Klaus Iohannis a trimis miercuri, 1 august a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică și pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Vă prezentăm textul integral al cererii:
Domnului Călin Popescu Tăriceanu
Președintele Senatului
În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată,
formulez următoarea
CERERE DE REEXAMINARE
asupra
Legii pentru modificarea și completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică și pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
Legea pentru modificarea și completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică și pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal vizează intervenții legislative ample asupra activităților specifice serviciilor publice de alimentare cu energie termică; totodată, sunt aduse modificări Legii nr. 121/2014 privind eficiența energetică cu privire la prorogarea termenului până la care este obligatorie montarea sistemelor de măsurare pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire și apă caldă la nivelul fiecărui apartament; de asemenea, legea supusă reexaminării completează alin. (3) al art. 291 din Codul fiscal, stabilind pentru energia termică destinată populației o cotă TVA redusă de 5%.
Având în vedere conținutul normativ, apreciem că unele prevederi ale legii supuse reexaminării pot prejudicia atât beneficiarii, cât și companiile ce activează în domeniul soluțiilor de energie termică alternative celor centralizate, considerăm că se impune reanalizarea acesteia de către Parlament.
Art. I pct. 3 din legea supusă reexaminării modifică lit. g) a art. 3 din Legea nr. 325/2006, redefinind conceptul de „condominiu” ca reprezentând un „sistem de încălzire având la bază o singură soluție tehnică de încălzire”.
Considerăm că o astfel de formulare restrânge dreptul consumatorilor de a-și alege produsele și serviciile în acord cu propria voință și nevoile acestora. Textul normativ poate conduce inclusiv la ideea instituirii unei interdicții indirecte a debranșării de la sistemul centralizat pentru utilizatorii din condominii, nesocotind regulile comerțului liber și economiei de piață, prin instituirea unui monopol al sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică.
Art. I pct. 11 din legea supusă reexaminării modifică alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 325/2006, instituind pentru autoritățile administrației publice locale o competență exclusivă în tot ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea și funcționarea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, precum și în ceea ce privește crearea, dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea și exploatarea bunurilor proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale care compun sistemul de utilitate publică respectiv.
Corelarea celor două norme mai sus indicate permite interpretarea că soluția legislativă ar impune locuitorilor din cadrul unităților administrativ-teritoriale să utilizeze doar anumite soluții aferente energiei termice, stabilite de autoritățile administrației publice locale, ceea ce ar echivala cu o restricționare a accesului la soluții alternative pe care utilizatorii le pot considera mai eficiente.
Or, prin restricționarea unor anumite soluții aferente energiei termice se pot crea premisele descurajării concurenței pe piața energiei termice și a soluțiilor alternative, creându-se astfel o situație de poziție dominantă a societăților care oferă energie termică în sistem centralizat, cu consecința lipsirii beneficiarilor de posibilitatea de a alege soluția cea mai eficientă pentru nevoile lor.
În plus, aceste prevederi creează totodată și premisele încălcării art. 8 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, potrivit căruia: „Sunt interzise orice acțiuni sau inacțiuni ale autorităților și instituțiilor administrației publice centrale ori locale și ale entităților către care acestea își deleagă atribuțiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurența”.
Având în vedere importanța domeniului reglementat prin legea supusă reexaminării, precum și faptul că cele mai multe dintre dispozițiile acesteia nu au făcut obiectul dezbaterii și adoptării în cadrul primei Camere sesizate, considerăm că Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică și pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal trebuie adoptată astfel încât să se asigure deplina respectare a principiului constituțional al bicameralismului.
Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică și pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS