Partidul democrat liberal încearcă să facă opoziţie, dar rezultatul mediatic este egal cu zero în unele cazuri, este de părere Elena Udrea. Fostul ministru consideră că PDL are nevoie de o strategie de comunicare mai bună şi că îndepărtarea de preşedintele ţării Traian Băsescu a fost o mare greşeală.
”Din păcate, nu este prea vizibilă opoziţia pe care PDL o face. Văd că sunt colegi foarte determinaţi să se poziţioneze critic la adresa USL-ului, se străduiesc, avem moţiunile simple, o încercare de moţiune de cenzură, apariţii la televizor, dar din păcate, nu este suficient de mult probabil pentru presă, pentru că nu prea suntem preluaţi. O acţiune cum a fost cea de miercuri, prezentarea Cărţii Negre a Guvernării USL din păcate a beneficiat de atenţie mediatică zero”, a declarat Udrea.
Deputatul PDL consideră că partidul ar trebui să aibă discurs relevant pentru presă şi cere o nouă strategie de comunicare.
”Poate că cei care sunt la Departamentul de Comunicare ar trebui să se gândească cum să vizibilizeze mai mult activitatea de Opoziţie a PDL-ului. Vedem cu toţii sondajele, unde nu se vede nici o mişcare în sus a PDL-ului, iar în Opoziţie, orice partid în mod normal trebuie să crească, mai ales când este o Opoziţie la o guvernare atât de slabă, cum este cea a USL-ului”, mai consideră aceasta.
Potrivit Elenei Udrea, îndepărtarea partidului de preşedintele Traian Băsescu a fost o greşeală.
”Cred în continuare că o eroare care s-a făcut este îndepărtarea de preşedinte, care e cel mai vizibil şi credibil lider politic al dreptei şi aţi văzut câtă relevanţă publică are discursul şefului statului chiar şi în acest moment. Cred că a fost o greşeală”, a conchis deputatul PDL.