Udrea, despre procesul celor 7 violatori din Vaslui: În ritmul acesta, se va ajunge în curând ca oamenii să-şi facă singuri dreptate. Sunt total de acord cu castrarea chimică a violatorilor şi închisoarea pe viaţă a pedofililor

Publicat: 14 08. 2015, 13:08

Cazul care a şocat o ţară întreagă revine în atenţie. Cei 7 tineri acuzaţi că au violat o elevă de 18 ani au ajuns vineri în faţa instanţei. Mai multe persoane fizice dar și reprezentanții unor asociații au sosit în oraș pentru a o susține pe victimă. Printre aceștia se află și moderatorul emisiunii Ultimul Cuvânt, Cătălin Striblea. Acesta a declarat că se simte mândru să vadă că au venit atât de mulți oameni în fața Judecătoriei din Vaslui, în speță, 1.500. Asta arată, susține jurnalistul, că oamenilor le pasă de ceea ce se întâmplă în jur și nu au rămas doar la simplul click care se poate da de pe un fotoliu și care valorează mult mai puțin față de prezența fizică la fața locului.

Și politicianul Elena Udrea a reacționat în urma acestui eveniment. Fostul ministru consideră că acest caz arată că justiția nu „aferă garanții oamenilor obișnuiți”, arătându-se revoltată de faptul că procesul a fost suspendat după ce avocații apărării au cerut recuzarea judecătorului. Udrea susține că în ritmul acesta oamenii vor începe să își facă singuri dreptate.

„Ce s-a întâmplat astăzi la Vaslui, în procesul celor 7 violatori, arată un lucru extrem de grav: Justiţia nu oferă garanţii oamenilor obişnuiţi. În ritmul acesta, cu decizii controversate şi acţiuni opace ale celor care trebuie să aplice legea, se va ajunge în curând ca oamenii să-şi facă singuri dreptate. Şi cazuri precum cele de la Vaslui se regăsesc în toată ţara. 
Cei de la vârful sistemului au stabilit ca este mai important sa arestezi preventiv politicieni si oameni de afaceri decat violatori si ucigasi, aratand astfel ca nu rolul social al justitiei ii preocupa ci preluarea puterii de la cei care o detin democratic si distrugerea oricarui lider, fie el politic ori reprezentant al mediului economic.
Omul de rând se simte prins în malaxor şi nimeni nu-i mai face dreptate, în chestiunile de zi cu zi, asta în timp ce din toate difuzoarele se aude aceeaşi placă privind aşa-zisa luptă anti-corupţie.

PS. Sunt total de acord cu castrarea chimică a violatorilor şi închisoarea pe viaţă a pedofililor”, scrie Udrea pe Facebook.