Udrea consideră tardivă disponibilitatea premierului de a discuta cu PDL probleme de ordin economic

Publicat: 22 08. 2013, 22:50

Deputatul PDL Elena Udrea a comentat, joi, anunțul premierului Ponta prin care se arată disponibil la discuții economice cu Partidul Democrat Liberal, spunând că acest anunț este tardiv în condițiile în care Guvernul și-a asumat deja angajamente față de FMI.

„Între timp (…) scrisoarea de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional este finalizată, deci e tardiv acum să ne întâlnim să discutăm despre ceva ce oricum Guvernul nu va putea pune în practică. Însă dânsul face un exerciţiu de imagine, demonstrând că, uite, îşi pleacă urechea la propunerile opoziţiei”, a declarat Udrea, citată de Agerpres.

În opinia sa, Victor Ponta a încercat doar să lase impresia că este deschis la propunerile formulate de opoziţie. „Ideea de a consulta opoziţia este, în general, o idee bună. Când vine de la domnul Ponta, este evident că are un scop ascuns, iar acela este dorinţa imagine a domnului Ponta. Ponta foloseşte o strategie de comunicare uşor de intuit, în care încearcă să demonstreze că este deschis la propunerile opoziţiei, numai că propunerile opoziţiei sunt vechi de un an şi ceva şi domnul Ponta le-a ignorat permanent”, a spus parlamentarul PDL.