UDMR, dușmanul pădurilor. Proiect scandalos depus în Parlament. ”Nu afectăm natura dacă tăiem câteva hectare”
16 parlamentari UDMR au depus în Parlament un proiect de lege care prevede că pădurile pot fi scoase din fondul forestier național de către companii de stat sau chiar private, dacă acestea vor să construiască pârtii de schi. Defrișările vor fi făcute fără ca investitorul să fie obligat să împădurească în altă parte, iar toată operațiunea va fi făcută din pix, de către Guvern, informează libertatea.ro.
Vor putea fi tăiate păduri, indiferent de suprafață
Nu există garanții că investitorul va construi pârtia de schi
Nu sunt prevăzute restricții pentru ariile protejate/pădurile virgine
”Nu cred că cu asemenea investiții afectăm natura. Când se construiește o pârtie de schi, nu e o suprafață imensă. În orice caz în care tăiem pădurea, afectează natura. Dar nu trebuie să tăiem sute de hectare ca să facem pârtii de schi”, a declarat pentru libertatea.ro deputatul UDMR Magyar Lorand, inițiatorul legii.
Proiectul nu prevedesancțiuni pentru investitor dacă nu construiește pârtia.
”Nu trebuie să fim întotdeauna suspicioși, că așa nu se mai construiește nimic. Și așa o să mergem numai în străinătate la schi, venim acasă și spunem că frumos e în afară, iar noi aici ne legăm de mâini și de picioare. De ce să nu ne facem pârtiile noastre, să nu vină și la noi străini care să lase bani în România?”, a declarat, la rândul său, deputatul Bende Sandor.