Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, nu împărtăţeste opinia PSDprivind necesitatea introducerii unui taxe pe lăcomie precuma stabilit Guvernul prin ordonanţa de urgenţă 114 adoptată la finalul lui 2018.
Acesta propune ca Parlamentul să respingă această ordonanţă sau să amâne termenul intrării în vigoare cu un an pentru a putea fi dezbătută pe larg, astfel „tot anul va fi un haos”.
“Să existe o dezbatere despre acest subiect. Putem să adoptăm o decizie până în 30 iunie și să spunem că această decizie intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020, iar atunci toată lumea poate să-și facă treaba cinstit. Există o jumătate de an la dispoziția tuturor, începând de la sectorul bancar, până la cea mai mică firmă sau cel mai mic întreprinzător, să se pregătească pentru modificări. Altfel, va fi un haos din această decizie, tot anul va fi un haos, deci prima noastră propunere este să uităm de ea (de OUG – taxa pe lăcomie), să fie respinsă de Parlament sau să respingă intrarea în vigoare și să o dezbatem profund până la data de 30 iunie.”, a afirmat Kelemen Hunor pentru postul în limba maghiară Erdely TV.
Kelemen Hunor a arătat că grupul parlamentar al UDMR va elabora în acest sens un pachet de măsuri de modificare a OUG privind măsurile finale pentru a asigura stabilitatea economică atât pentru sectorul bancar cât şi pentru sfera întreprinzătorilor.
Acest anunţ vine în contextul în care surse citate de G4Media au susţinut că UDMR ar condiţiona sprijinul la votul privind adoptarea bugetului de modificarea OUG 114.
Nu doar UDMR ar fi nemulţumit de această ordonanţă întocmită de Vâlcov şi Teodorovici. De asemenea, ALDE vrea eliminarea sau măcar amânarea taxării companiilor din domeniul energiei.
PSD ar fi dispus să facă unele concesii, potrivit surselor G4Media, atât în privința efectelor ordonanței asupra companiilor din energie și telecomunicații (toate taxate pe cifra de afaceri), dar și în privința impactului pe activele bancare.