Cândva principalul aliat al PSD-iștilor, UDMR ia distanță de Liviu Dragnea și oamenii săi, calificând intervenția jandarmilor de la protestul din 10 august drept “disproporționată”.
Întrebat dacă se impun demisii după acțiunea de gazare din Piața Victoriei, deputatul Attila Korodi a declarat la RFI că el crede “că cel mai bine este, pentru că la ora actuală societatea e foarte divizată pe această temă, ca verificările începute de Procuratura Generală să se termine cât mai devreme şi atunci să fie nişte decizii foarte clare”.
De asemenea, UDMR-istul, ca și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu (Detalii AICI), este sceptic în privința ideii lui Liviu Dragnea de a-l suspenda pe Klaus Iohannis.
“Preşedintele României dacă a greşit sau nu în ziua respectivă, prin declaraţiile pe care le-a făcut? Greu de zis că a greşit. N-a greşit şi n-a ieşit din rolul constituţional pe care-l are. Deci suspendarea… nici nu se poate pune vorba, dar un lucru este clar: preşedintele României ar trebui să-şi asume un rol mult mai important de mediator, pentru că dacă lucrurile acestea nu se întâmplă, poziţionările exagerate bazate pe o împărţire a societăţii româneşti vor fi din ce în ce mai puternice şi asta nu va aduce nicicum beneficii României”, a spus Attila Korodi.